Câți bani câștiga Ștefan Bănică Jr. la emisiunea Dansez Pentru Tine. Salariul pe o singură seară era imens!

Publicat: 03 feb. 2020, 10:00 Autor: Ionita Nicoleta Vedete
Câți bani câștiga Ștefan Bănică Jr. la emisiunea Dansez Pentru Tine. Salariul pe o singură seară era imens!

Ștefan Bănică Jr. a avut un salariu colosal la Pro Tv! Îndrăgitul artist a prezentat emisiunea Dansez Pentru Tine timp de 14 sezoane, din 2006 până în 2013, perioadă în care audiențele au fost pe măsură. Celebra emisiune a fost printre cele mai urmărite în România, dar și costurile s-au ridicat la același nivel. Conform unor surse din interiorul postului de televiziune, pentru un singur episod al show-ului se plăteau peste 200.000 de euro.

De altfel, Dansez Pentru Tine, emisiune care a avut ultimul sezon în 2013, a rămas în continuare una dintre cele mai scumpe show-uri produse de Pro TV. Chiar și după 7 ani, se află pe locul 2 în clasament, după emisiunea ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Peste 4 milioane de euro a strâns Bănică Jr la Pro TV

Sumele enorme pe care cei de la Pro TV le-au alocat acestei emisiuni s-au datorat în mare parte și salariului pe care îl primea Ștefan Bănică Jr. Acesta era recompensat cu 25.000 de euro pe o singură seară. Astfel, cântărețul avea un salariu lunar de 100.000 de euro și ajungea la 300.000 de euro pe fiecare sezon, ținând cont de faptul că pe lângă postul de prezentator, acesta se implica și în ceea ce ținea de regia show-ului. Nu este de mirare că după 7 ani în care a prezentat emisiunea, Ștefan Bănică Jr. și-a rotunjit veniturile cu fabuloasa sumă de 4.200.000 de euro.

Iulia Vântur câștiga de 5 ori mai puțin

Cei care au urmărit emisiunea își aduc cu siguranță aminte și de Iulia Vântur, cea care a prezentat show-ul alături de Ștefan Bănică Jr. Aceasta s-a alăturat proiectului din sezonul al doilea, după ce Olivia Steer a renunțat la postul de prezentator pentru a da naștere unui copil. Iulia Vântur, acum în vârstă de 39 de ani, a prezentat emisiunea alături de Ștefan Bănică până la finalul ultimului sezon. Aceasta avea însă un salariu de cinci ori mai mic decât al lui Bănică. Primea 5.000 de euro pentru fiecare ediție prezentată.

După despărțirea de Pro TV, Ștefan Bănică s-a înțeles cu cei de la Antena 1 și începând cu sezonul al patrulea, a făcut parte din juriul emisiuniii X Factor. În același timp, Bănică nu și-a neglijat nici cariera muzicală. Mai mult, în luna decembrie, la Sala Palatului, Ștefan Bănică Jr. a cântat în premieră pe scenă alături de fiul său, Radu Ștefan Bănică.

Publicat: 03 feb. 2020, 10:00 Autor: Ionita Nicoleta Vedete
Pe aceeași temă
×